Când vine vorba despre bani și ideea de a economisi, cei mai mulți dintre noi suntem setați să gândim că economisirea este echivalentă cu zgârcenia. Că nu câștigăm suficient încât să economisim. Că trebuie să economisim periodic sume mari sau că o să treacă o veșnicie până când vom strânge o sumă frumușică de bani. Unii dintre noi chiar ne încurajăm să nu facem asta, că doar „o viaţă avem…”. Având aceste mentalităţi, de cele mai multe ori uităm de ce este important să economiseşti bani.
Spun că uităm pentru că, trecând peste aceste preconcepții pe care le avem despre economisire, cu toții știm de fapt cât de important este să economiseşti bani. Cu toţii am trecut prin situaţii în care nişte bani puşi deoparte ne-ar fi ajutat să gestionăm mai bine lucrurile, să luam altfel de decizii. Situaţii în care am regretat multe cheltuieli inutile. Momente în care am spus cu regret că „dacă timp de 5 ani strângeam banii pe care i-am cheltuit aiurea pe lucruri inutile, acum aveam bani pentru…”.
Problema este că din aceste experienţe de viaţă mulţi rămân doar cu regretul şi nu cu învăţătura necesară pentru a nu mai trece prin astfel de situaţii. Nu toţi realizează că viaţa este imprevizibilă şi vor urma cu siguranţă şi alte momente în care vor spune aceleaşi lucruri. Nu toţi realizează că viaţa, aşa imprevizibilă cum este ea, îţi dă întotdeauna şansa de a învăţa din greşeli. Nu poţi schimba trecutul dar cu siguranţa poţi schimba părţi din viitor.
Peste 5 ani vor fi 10 ani, peste 10 ani vor fi 15 şi tot aşa. De tine depinde dacă viaţa te va surprinde cu lecţia neînvăţată sau dimpotrivă, te va găsi pregătită pentru a face faţă oricarei situaţii.
Să economiseşti bani este cel mai înţelept şi simplu lucru pe care îl poți face pentru a-ți asigura un viitor financiar liniștit și pentru a te bucura de lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat.
Pentru a economisi bani este nevoie de disciplină şi de motive importante. De cele mai multe ori motivele sunt cele mai puternice arme pe care le avem la îndemână pentru a face ca lucrurile să se întâmple. Aşa că mai jos îţi voi prezenta 3 dintre motivele cele mai importante pentru care trebuie să economiseşti bani. Motive care să-ţi dea forţa necesară să treci peste mentalităţile greşite pe care le ai despre economisire şi să începi să faci din economisire un obicei sănătos pentru o viaţă mai sigură.
De ce să economiseşti bani? Uite 3 motive pentru care trebuie să faci asta
1. Economiseşte pentru siguranţa ta financiară
Economiseşte bani în primul rând pentru că nu poţi prezice viitorul.
Nu știi ce se poate întâmpla peste o zi, o săptămână, o lună sau un an. De ce să duci și grija banilor dacă ţi se întâmplă o experienţă neplăcută?
Cum te vei întreține dacă îţi vei pierde dintr-o dată sursa de venit? Cum îţi vei plăti cheltuielile de zi cu zi dacă îţi vei pierde locul de muncă? Vei apela la familie, la prieteni?
Sau dacă într-o zi îți vei da seama că domeniul în care lucrezi nu este chiar ce ți-ai dorit și vrei să îți dai demisia și să începi să faci ceea ce-ți place? Îți vei da demisia dacă nu ai bani pentru a te întreține până reușești să câștigi bani din ceea ce-ți place să faci?
Sau dacă ești într-o relație sau într-o căsătorie în care depinzi financiar şi de partenerul tău şi acesta se trezește într-o zi că vrea să vă despărțiți? Ce vei face dacă tu va trebui să pleci din casa în care locuiai până atunci? Vei apela la familie? La aceiași prieteni care sunt acolo pentru tine?
Desigur, soluții poţi găsi pentru orice. Unele mai puțin comode, dar le poţi găsi cu siguranţă. Dar nu ar fi mai înțelept oare să ai tu bani puși deoparte pentru astfel de momente şi să nu depinzi de nimeni altcineva?
Vei trece cu siguranță mult mai ușor peste orice eveniment care îți destabilizează sursa de venit și confortul pe care l-ai integrat în stilul tău de viaţă. Vei fi capabilă să găsești soluții care să te ajute să-ți recapeți echilibrul financiar fără să duci grija că mâine nu vei avea ce pune pe masă sau cu ce să-ți plătești întreținerea.
Cu cât ai mai mulţi bani puși deoparte cu atât mai mult îți vei controla mai bine destinul. Să știi că orice ți s-ar întâmpla tu ai economisit bani să te întreții o lună sau poate chiar și un an îți dă siguranța de care ai nevoie în momentele dificile. Această siguranţă te va ajuta să nu iei decizii bazate pe frică.
2. Economiseşte bani pentru a-ţi cumpăra visurile
Banii, pe lângă plăcerile de moment pe care le poţi cumpăra cu ei, trebuie să aibă şi misiunea de a-ţi cumpăra cele mai mari visuri ale tale.
Visezi la o călătorie în jurul lumii? La o casă mare, superbă, într-un loc minunat? La o căsuță la țară sau la o afacere proprie? Pentru toate astea îți trebuie bani. Nu îi ai?
Economiseşte pentru visurile tale. Dă-le banilor cea mai mare misiune pe care trebuie să o aibă, aceea de a-ţi cumpăra visurile.
Stabileşte-ţi un vis pentru care să economiseşti bani, află cât costă visul tău şi strânge bani pentru a te bucura de el.
Bineînțeles, dacă visul tău este să trăiești bine în fiecare zi, te rog trăiește aşa cum dorești. Este mult mai important asta. Dar, dacă îți dorești ceva și când te întrebi de ce nu ai acel ceva răspunsul este „pentru că nu am bani” înseamnă că este momentul să economisești bani pentru acel ceva.
3. Economiseşte pentru independenţa ta financiară
Din păcate societatea în care am fost crescuţi nu ne-a educat corect din punct de vedere financiar. Nu am fost învăţaţi să economisim şi pentru ce să economisim. Nu am fost învăţaţi să ne dorim să investim banii economisiţi cu scopul de a crea surse de venit pasiv şi de a ajunge la independenţă financiară.
Am fost învăţaţi să atribuim cuvântul investiţie lucrurilor precum casă, maşină şi haine. Cele mai dese „investiţii” despre care auzim se îndreaptă în direcţia asta.
Problema este că lucrurile precum casa, maşina şi hainele nu ne aduc alţi bani decât în situaţia în care impresia pe care o lasă ne ajută să vindem ceva. În orice altă situaţie acestea sunt cheltuieli, nicidecât investiţii. Investiţiile sunt atunci când banii pe care îi foloseşti au scopul de a obţine profit.
Economiseşte bani şi investeşte-i cu scopul de a face mai mulţi bani. Crează-ţi o sursă de venit pasiv care să-ţi aducă independenţa financiară.
Investițiile sunt la îndemâna oricui. Trebuie doar să te informezi unde și cum să investeaşti pentru ca banii tăi să producă alți bani. Informează-te în timp ce economiseşti. Citeşte tot ce prinzi la mână despre investiţii şi domenii în care poţi să investeşti. Vei vedea că educaţia financiară este elementul care îţi lipsea pentru a ajunge la independenţa financiară.
Scapă de toate preconcepţiile pe care le ai despre economisirea de bani şi fă din economisire un obicei sănătos de viaţă. Acest obicei te va salva din multe situaţii dificile. Te va ajuta să faci cât mai multe lucruri care îţi bucură sufletul. Şi, cu un plus de educaţie financiară şi informaţii despre investiţii, te va ajuta să ajungi şi la mult râvnita independenţă financiară.
Succes!
Sursă foto Freepik
Citeşte şi:
- Top 7 cele mai frumoase plaje din România
- 20 dintre cele mai frumoase citate despre iubire
- 15 dintre cele mai frumoase citate despre femei
- 20 de citate despre cafea care te vor face să-ţi mai doreşti una
- 77 de idei pentru Bucket List-ul tău