Palate magice, ruine enigmatice, platouri de piatră, canioane, poduri impunătoare, cascade şi ape incredibil colorate. Indiferent că sunt locuri create de oameni sau de natură, cu siguranţă trăim într-o lume mare şi frumoasă. Să vezi întreaga lume îţi poate lua o viaţă, de aceea îţi propun să treci în topul Bucket List-ului tău aceste 10 locuri incredibile din lume şi să-ţi faci planuri pentru a le vedea măcar o dată în viaţă.
„În definitiv, scopul vieţii este acela de a o trăi, de a o gusta, de a experimenta la maxim, de a ajunge cu nerăbdare şi fără teamă la o experienţă mai nouă şi mai bogată.” – Eleanor Roosevelt
10 locuri incredibile din lume care trebuie văzute în această viaţă
1. Landmannalaugar, paradisul natural din Islanda
Cu o frumuseţe uimitoare şi unică, Landmannalaugar este unul dintre locurile care îţi taie respiraţia. Un loc unde pare că Dumnezeu nu s-a putut hotărî cu ce culoare să-l picteze, astfel încât i le-a dăruit pe cele mai frumoase.
2. Saturnia, izvoarele termale din Italia
Nu pur şi simplu termale, pur şi simplu incredibile. Saturnia este un oraş termal din Toscana, cunoscut în întreaga lume pentru cascadele lui cu efecte terapeutice. Un loc unde te poţi relaxa şi unde poţi face terapie pentru sufletul tău.
3. Maldive, pur şi simplu paradisul pe Pământ
Soare, palmieri, nisip alb, ape în diferite nuanţe de albastru şi turcoaz în care poţi vedea corali, delfini şi peşti coloraţi. Paradisul în toate formele, scurt, fără prea multe cuvinte. Dedesubt sau deasupra apei, acest loc trebuie văzut cel puţin o dată în viaţă.
4. Gorges du Verdon din Provance – Franţa, marele canion al Europei
În inima regiunii Provance, o zonă renumită în întreaga lume pentru frumuseţile ei, Gorges du Verdon este un loc care te copleşeşte de la primul impact prin culoarea turcoaz-verde a canionului. Un loc incredibil care merită trecut în Bucket List-ul tău.
5. Lacurile Plitvice, cele mai frumoase imagini din Croaţia
Imagini care trebuie „văzute, simţite şi mirosite”. Un loc în care natura te îmbrăţişează din toate părţile, unde cu siguranţă te poţi relaxa şi umple de energie pozitivă.
6. Quinta da Regaleira din Sintra, palatul magic al Portugaliei
Dacă visezi la un tărâm magic atunci palatul Quinta da Regaleira din Portugalia este locul potrivit pentru tine. Mai mult decât un palat impresionant cu lacuri, fântâni, grădini luxuriante, tuneluri şi grote, Quinta da Regaleira este un loc care te conduce într-o atmosferă magică, de poveste.
7. Machu Picchu, ruinele incaşe din Peru
Ascuns printre piscurile de 4000 de metri ale Anzilor Peruvieni, invizibil de dedesubt, complet limitat natural, Machu Picchu este un sat incaş incredibil de frumos şi enigmatic, considerat a fi un loc ceremonial secret folosit pe vremuri de incaşi. Ruinele au fost redescoperite în anul 1911 şi de atunci a devenit unul dintre cele mai populare locuri de vizitat din lume.
8. Cappadocia, un loc de poveste din Turcia
Cappadocia este cu siguranţă unul dintre acele locuri care te rup de realitate subit şi până să-ţi dai seama ce se întâmplă cu tine te trezeşti într-un loc de poveste, unde timpul parcă stă în loc iar grijile sunt duse simbolic de baloanele de aer cald spre cer. Trece acest loc în Bucket List-ul tău şi fă-ţi planuri pentru a pluti în relaxare.
9. Preikestolen, platoul de piatră al Norvegiei
Unul dintre cele mai spectaculoase locuri de belvedere din lume, deasupra mării, unde parcă poţi atinge cu degetele munţii şi unde te vei simţi cu siguranţă mai aproape de cer, deasupra lumii.
10. Podul Rakotz din Germania – Podul Diavolului
Podul Rakotz se află în cel mai mare parc exterior din Rododendron, Germania. Forma în care a fost construit, subţire şi arcuită, a făcut ca acest pod să fie denumit „Podul Diavolului”. Pentru unele persoane numele atribuit acestui pod poate reprezenta o atracţie în sine dar pe lângă curiozitate trebuie să recunoaştem că acest loc oferă o privelişte care nu merită ratată. Dacă diavolul creează poduri, Dumnezeu creează legături. Legături între natură şi sufletul nostru.
Adaugă aceste 10 locuri incredibile din lume în Bucket List-ul tău şi fă-ţi planuri pentru a le vedea. Bucură-te de lumea minunată în care trăim, bucură-te de viaţă!
Sursă foto Freepik
Citeşte şi:
- Top 7 cele mai frumoase plaje din România
- 20 dintre cele mai frumoase citate despre iubire
- 15 dintre cele mai frumoase citate despre femei
- 20 de citate despre cafea care te vor face să-ţi mai doreşti una
- 77 de idei pentru Bucket List-ul tău
4 comments
Foarte frumos, adevărat și interesant…despre viață.
Mulţumesc frumos! 🙂
Superbe toate, într-adevăr ar fi minunat să le vedem în realitate. 😊
❤